Ziariștii din Napoli l-au atacat dur pe Istvan Kovacs la ieșirea de la vestiare. Imediat după ce a oficiat de la centru partida AC Milan – Napoli 1-0, din manșa tur a sferturilor de finală din Liga Campionilor, arbitrul român a fost așteptat de jurnaliștii italieni, care i-au reproșat deciziile luate pe parcursul jocului.
Ziariștii din Napoli au fost profund nemulțumiți de deciziile de arbitraj ce au fost luate în partida cu AC Milan de miercuri seară, iar după meci l-au atacat pe Istvan Kovacs la ieșirea de la vestiare. Partida de pe San Siro, AC Milan – Napoli 1-0, din manșa tur a sferturilor de finală din Liga Campionilor, i-a adus, de altfel, o mulțime de critici lui Kovacs. Luciano Spalletti, antrenorul lui Napoli, a cedat la microfonul celor de la Sky și l-a făcut praf pe Istvan Kovacs, iar două legende ale Italiei, dintre care un câștigător al Balonului de Aur, au distrus și ele arbitrajul românului.
Cel mai comentat aspect al arbitrajului lui Kovacs de miercuri seară a fost legat de totalul de cartonașe galbene pe care le-a dat „centralul”, 10 la număr. Două dintre ele i-au fost acordate lui Andre Zambo Anguissa, de la Napoli, într-un interval de doar patru minute, iar mijlocașul va rata returul. După ce Spalletti l-a contestat dur pe Kovacs la microfonul Sky Sports, a venit și rândul ziariștilor din Napoli să își facă dreptate. Aceștia l-au așteptat în apropierea vestiarelor pe român, iar când a ieșit pe culoar pentru a pleca, s-a lovit de un val de reproșuri:
„Ce meci prost!”, „Rușine”, „Rușine”, s-a putut auzi în zona mixtă.
Întregul moment a fost filmat și distribuit pe rețelele de socializare de jurnalistul Nicolo Schira:
„Atmosferă foarte fierbinte după meci, ieri, la San Siro. În zona mixtă, unii colegi au declanșat o dispută împotriva lui Istvan Kovacs și a președintelui Comisiei de Arbitri UEFA, Roberto Rosetti”, a notat Nicolo Schira, pe Twitter.
Post partita rovente ieri a San Siro. In mix zone scatta la contestazione di alcuni colleghi di #Napoli all’indirizzo del direttore di #Kovacs e del Presidente della commissione arbitri Uefa #Rosetti pic.twitter.com/NeDfojzMgO — Nicolò Schira (@NicoSchira) April 13, 2023
Post partita rovente ieri a San Siro. In mix zone scatta la contestazione di alcuni colleghi di #Napoli all’indirizzo del direttore di #Kovacs e del Presidente della commissione arbitri Uefa #Rosetti pic.twitter.com/NeDfojzMgO
— Nicolò Schira (@NicoSchira) April 13, 2023
În doar câteva ore, filmarea a adunat peste 100.000 de vizualizări.
Pe lângă faptul că jucătorul său, Andre Zambo Anguissa, a fost eliminat și nu va putea juca în manșa retur, Luciano Spalletti s-a declarat scandalizat și de faptul că arbitrul român nu a luat o decizie similară în cazul lui Rafael Leao. Portughezul lui AC Milan a rupt fanionul din colțul terenului după o ratare, însă nu a fost avertizat de Kovacs:
„Orice absență este importantă, dar avem jucători care îi pot înlocui. Ne pare rău că nu îl vom avea pe Anguissa, însă, din punctul meu de vedere, nu este corect că a fost elimininat. Dacă tot vorbim de asemenea gesturi, să vorbim despre fanionul lovit de Leao.
Acum putem să mergem să le spunem copiilor că e în regulă să lovești fanionul pentru că nu se va întâmpla nimic, nu? Felicit echipa pentru modul în care a încercat să egaleze, chiar și în inferioritate numerică. Îl felicit și pe Maignan pentru parada din finalul meciului”, a declarat Luciano Spalletti, la microfonul Sky.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER